Un gând smerit
Aș vrea să fiu auzit în tăcerea luni,
Cu inima deschisă, fără teamă,
Să-mi las lacrimile să curgă
Pe drumurile apei și pe umerii vântului.
Să ajungă departe, acolo unde ochii nu ajung,
Poate că într-o zi cineva le va simți tremurul,
Căci în ele e scris un gând ascuns,
Un mesaj de dor ce nu se rostește
Cu voce, ci se naște singur, ca un ecou al nevăzutului.
Doar eu îi cunosc numele
Și doar Inima mea știe că dorul poate fi viu
Chiar și după tăcere.
Versuri: Robert Vincze